Copilăria în Bucovina m-a învățat cu munca, dragostea și învățătura. La început îl încurcam pe tata, în muncile lui din gospodărie. Apoi o încurcam pe mama, îi încurcam pe frații mei, defapt îi încurcam pe toți.
Când am crescut, am început să îndrăgesc bucovinencele. Îmi amintesc că odată, am încurcat niște fete, mai mari decât mine, care așteptau și ele pe nu știu cine. Atăt de rău le-am încurcat, că mă strigau buruiană rea. Ce nu știau ele și nu stiam nici eu pe atunci, este că uneori buruienile pot fi chiar bune. La noi în Bucovina, există dintotdeuna niște babe, care fac din orice, leac spre vindecare. Așa s-au păstrat tradițiile buruienilor de leac din Bucovina.
Când am devenit om mare, m-am facut slujitor al pădurii, meserie pe care o practic de 40 de ani, o ocupație nobilă care presupune un fel de haiducie fără sfârșit. Eh, mai nou și cu bani mai puțini…
Lucrul cel mai interesant despre mine este că nu ma pot întoarce la natură, pentru că eu sunt deja acolo. Și uitându-mă de jur împrejur, îmi reamintesc de cele învățate de la nevestele satului, unele fără vârstă, altele ceramică populară, adică transformate în oale și ulcele. Și cum îmi este foarte greu să recunosc că sunt și eu un fel de babă, mă gândeam să povestim împreună despre păstrarea rețetelor de leacuri strămoșești. Bine, și ceva mai recente, dacă insistați..
Mai devreme sau mai târziu, o să trebuiască să ne întoarcem la natură, să ne redescoperim gustul și mirosul și să trăim printre flori, fructe, copaci și mai ales printre sfinți, iar Bucovina are toate acestea.
Încercăm să facem produse pe care cu drag le puteți oferi copiilor și nepoților voștri și pe care voi înșivă să le descoperiți cu interes.
Deci, haideți să facem o pauză în alergarea noastră fără sfârșit și să ne reobișnuim să bem un ceai, cu un om drag, așa pe tihnă și atemporal.
Și ca să nu bănuiți (cum se spune la noi în Bucovina), ceaiul îl dăm noi…
